Vreme frumoasă, copii cu chef de fotbal, puțin "dărâmați" că imediat începe școala și doi băieți noi:
- Robert, "aproape" nou (e a treia oară când participă la antrenament), nu a mai făcut fotbal ci tenis, se vede pe el că are alura de sportiv. După cum aleargă, urmărește mingea, adversarul... e un băiat foarte promițător.
- Teo, prima oară cu noi, îl știam din meciurile disputate cu fosta lui echipă. Foarte bun băiatul, are experiență, știe să se antreneze, să joace... am rămas impresionați! Sperăm să rămână cu noi.
Mulțumim, băieți și părinți, că aveți încredere în noi! Facem tot posibilul să nu vă dezamăgim!
Înainte de antrenament, ne-am întâlnit cu un conducător al unui alt club de fotbal din Brașov pentru a semna niște acorduri de transfer ale unor copii care, din varii motive, au ales să vină la City.
Îi mulțumim domnului (nu-i precizez numele, pentru că nu am acceptul dânsului) că a fost deschis, iar ce a spus mi-a plăcut mult:
"Doar n-o să mă pun în calea voinței copilului."
Așa este!
Și de la noi a plecat un copil foarte bun, un copil "fondator" al clubului, aș putea zice, pe motiv că își dorește mai multe meciuri.
Ce-i drept, la City avem cam cinci turnee pe an planificate și meciurile din campionat.
Nu organizăm în fiecare weekend meciuri pentru că suntem de părere că acești copii care vin la noi au nevoie, la vârsta lor, să experimenteze și altceva în afara fotbalului:
- au nevoie să piarda vremea și în spatele blocului,
- au nevoie să se și plictisească
și, da,
- au nevoie să se joace și pe telefon , pentru că așa e această generație, în contact permanent cu tehnologia!
Nu vrem să-i rupem complet de lumea în care trăim și peste câțiva ani să ne trezim că nu se mai pot integra în societate.
Tot ce facem, atât ca adulți, cât și ca copii, trebuie să o facem cu moderație și responsabilitate!
Așteptăm cu interes comentariile voastre! Poate că greșim, dar suntem deschiși să învățăm și să ne perfecționăm.
Va plac ideile noastre? Hai cu noi! Facem inscrieri!
